Gandeste ca tine, lupta pentru toti!
30, 10, 2008 by Orizontul
Filed under Politică, electorale (P), politică locală
Sunt Florin Constantinescu şi vreau să vă anunţ, pe această cale, că fac parte din echipa aleasă de către Partidul Social Democrat pentru viitorul Parlament al României. Îmi voi depune candidatura, aşadar, pentru fotoliul de senator alocat Colegiului Senatorial Nr. 2, zona Paşcani – Hârlău.
Mulţi dintre dumneavoastră mă cunoaşteţi, dar aş vrea să vă mai spun câte ceva despre mine. M-am născut în anul 1956, în satul Criveşti, comuna Vânători, sunt căsătorit şi am doi copii, care reprezintă cea mai mare realizare a mea.
După finalizarea liceului, la actualul Colegiu „Mihail Sadoveanu” din Paşcani – unde anumiţi profesori extraordinari au sădit în mine interesul pentru ştiinţele exacte – m-am decis să urmez cursurile Facultăţii de Electrotehnică, din cadrul Universităţii Politehnice din Iaşi.
Întotdeauna am vrut să fac ceva mai mult pentru locul în care m-am născut şi mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii, iar acesta a fost motivul care m-a determinat ca, după finalizarea studiilor, să mă reîntorc în locul care mi-a fost mereu drag, şi anume municipiul Paşcani.
Cu diploma de inginer în buzunar, m-am angajat ca inginer proiectant la Întreprinderea de Traductoare şi Regulatoare Directe Paşcani, unde am ocupat treptat diferite funcţii: inginer proiectant, şef atelier proiectare, şef secţie proiectare, pentru ca, în final, să fiu numit inginer-şef, responsabil cu pregătirea fabricaţiei. Din anul 1991, ocup funcţiile de director general la S.C. ACK S.R.L Paşcani şi administrator la S.C.MORLUX FLORENA SRL.
În anul 2003, am decis să intru în politică şi m-am înscris în Partidul Social Democrat, acolo unde am văzut o echipă care pune pe primul loc oamenii şi care doreşte să ofere şanse şi drepturi egale pentru toţi.
Din 2006, sunt Preşedintele Organizaţiei Municipale a P.S.D. Paşcani şi, tot din 2006, sunt membru al Consiliului Naţional P.S.D. Intrarea mea în politică nu a fost una pur întâmplătoare. Politica este, pentru mine, o modalitate de a găsi soluţii pentru problemele oamenilor, iar scopul meu în politică este de a vă face auzite grijile şi nemulţumirile şi de a vă ajuta să aveţi un trai mai bun.
În 2004, eu, Florin Constantinescu, mi-am început primul mandat de consilier local în cadrul
Primăriei Paşcani, iar în 2008 am fost reales să continuu ceea ce îmi propusesem să fac pentru a îmbunătăţi viaţa locuitorilor şi imaginea municipiului Paşcani. Susţinerea de care m-am bucurat a fost o confirmare că dumneavoastră aţi înţeles că pentru mine sunteţi singurii care contează.
Am desfăşurat o serie de proiecte, care sunt dovada muncii mele. Am încercat să înlătur specula şi furtişagul din pieţe, să rezolv problemele legate de salubritate şi de sistemul de termoficare din municipiul Paşcani. Unul dintre cele mai importante demersuri pe care le-am iniţiat a fost Strategia de dezvoltare a municipiului Paşcani pe următorii 10 de ani. Gândindu-mă la viitor, am venit în întâmpinarea oamenilor şi mulţumirea lor a fost singura răsplată pe care am căutat-o.
Acum, în faţa unui pas important - votul uninominal -, doresc să fac mai mult.
Doresc să fiu alături de dumneavoastră şi să ajut la realizarea proiectelor care vă privesc. Doresc să ajut localitatea dumneavoastră, prin atragerea de fonduri europene, iar experienţa mea în acest domeniu este dovada faptului că, împreună, vom reuşi să facem mai mult.
Dragii mei, Partidul Social Democrat este singurul partid care pune pe primul loc oamenii şi care, din opoziţie, s-a luptat mereu să ofere condiţii de trai mai bune românilor. Instituţia Parlamentului este vocea poporului, iar eu - politicianul Florin Constantinescu - pot fi vocea puternică prin care se transmit problemele dumneavoastră la centru.
Pentru mine nu există lucruri care să nu aibă o rezolvare. Vreau să ştiţi că în mine veţi găsi întotdeauna un om care vă ascultă şi care este mereu la dispoziţia dumneavoastră. Ca urmare, nu ezitaţi să mă contactaţi!
În încheiere, vreau să vă doresc sănătate, bucurii şi aştept să ne revedem cu bine în Colegiul Senatorial Nr. 2.
Florin Constantinescu , candidat PSD pentru Senatul Romaniei in colegiul electoral nr. 2, Pascani - Harlau







MULT SUCCES DOMNULE CONSTANTINESCU.NU AVETI UN CONTRACANDIDAT CARE SA SE RIDICE LA NIVELUL DUMEAVOASTRA
Pacat de tine ca esti la PSD , cred ca aveai mai multe sanse la oricare alt partid sau ca independent . Ar trebui sa te lepezi de psd ca de satana .
Am auzit ca Rusu a si inceput sa dea perdele pe la sate ; Rusu are impresia ca lumea e inapoiata; nu a invatat din trecut ca oricate perdele ar da lumea nu il simpatizeaza
Sa auzim de bine !
sunt de acord cu cxc. constantinescu are potential, insa il dezavantajeaza alaturarea cu psd-ul…
cred ca ar trebui sa votam la deputati andronache si la senat constantinescu pentru ca sunt apropiati ca varsta si ca nivel depregatire si de realizari personale
da ,este un om in care eu am incredere si ii voi da votul meu,si asta deoarece reprezinta PSD,
“Am încercat să înlătur specula şi furtişagul din pieţe, să rezolv problemele legate de salubritate şi de sistemul de termoficare din municipiul Paşcani”. Ati reusit ceva in acest sens?? Se pare ca nu. Atunci…?
D-le Constantinescu, daca ati reusit sa faceti din activitatea proprie la firma pe care o conduceti o afacere prospera, cu siguranta veti face ceva si pentru Pascani!
Mult succes si sa nu uitati de increderea pe care v-o acordam!