Ce ar trebui sa faca si nu face Primaria Pascani pentru cainii comunitari

caini-comunitari.gifPrimăria Paşcani refuză de ani de zile să aplice legislaţia privind gestionarea problemei câinilor comunitari. Prevederile legale sunt foarte clare, indicând „cu liniuţă de la capăt” ce trebuie să facă. Doar că, atât în timpul mandatului de primar al lui Neculai Răţoi, cât şi al actualului primar problema este ignorată, spre disperarea păşcănenilor.
Împărţiţi în două tabere, pro şi contra câinilor, locuitorii municipiului sunt la fel de nemulţumiţi de măsurile luate de administraţia locală.
În afară de faptul că sunt ineficiente, puţinele măsuri luate de Primăria Paşcani sunt şi ilegale. Primarul Crăciunescu şi administratorul public Dorin Nechifor nu au dorit să discute acest subiect cu ziarul „Orizontul”.

Legislaţie există, Primăriei nu-i pasă

În anul 2001, Guvernul emite Ordonanţa de Urgenţă, nr. 155, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 227/2002, iar ulterior prin legea 391/2006. Acesta este cadrul legislativ esenţial. Mai există şi legea 60/2004 pentru ratificarea Convenţiei europene privind protecţia animalelor de companie, precum şi, tangenţial abordând problematica, OUG 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi şi agresivi.
Încă din primul articol al legii se precizează că trebuie înfiinţat un serviciu de specialitate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, în termen de 30 de zile. Deci, din iunie 2002 (!), trebuia să existe la Paşcani un serviciu de ecarisaj al Primăriei.

La articolul 2 scrie că trebuie amenajat adăpost pentru câini comunitari, în condiţii clar prevăzute într-o anexă la lege. Aşa-zisul padoc al Primăriei, situat la mare distanţă de Paşcani, oarecum în dreptul dealului de la Osoi (spre Ruginoasa), a fost înfiinţat abia în primăvara lui 2008, şi nu îndeplineşte nici o condiţie prevăzută de lege.

Apoi, trebuie să angajeze minim un medic veterinar şi un tehnician veterinar. Aceşti specialişti nu sunt angajaţi nici până în ziua de astăzi. Medicul şi tehnicianul trebuie să se ocupe cu evidenţa, supravegherea, asistenţa medicală veterinară (deparazitare, vaccinare, eventuala castrare, conform legii).

La padocul din Paşcani nici vorbă de aşa ceva. Există doar doi paznici, singura asistenţă medicală fiind asigurată, ocazional, de un grup de păşcăneni, unii elevi şi o parte studenţi la Medicină Veterinară, care fac voluntariat. Ei merg pe jos până acolo, pentru că drumul este impracticabil.

Articolele 4 şi 5 ale Legii prevăd că acei câini capturaţi din oraş vor fi cazaţi pe o perioadă de 7 zile, la adăpost trebuind examinaţi de medic. Câinii fără stăpân care sunt bolnavi cronic şi incurabil trebuie eutanasiaţi imediat, rapid şi nedureros, în condiţii clar stabilit de lege. Uciderea câinilor de către alte persoane decât medicul veterinar şi prin orice alte metode prevăzut de lege este interzisă.

Conform art. 7, dacă în 2 zile câinii nu sunt revendicaţi, ei pot fi adoptaţi de către orice persoană, în condiţiile legii. După 7 zile, câinii vor fi eutanasiaţi.

Nici o evidenţă la padocul din Paşcani

La art. 10 scrie clar cum se ţine evidenţa câinilor din adăpost. Într-un registru vizat de medicul veterinar ar trebui să figureze: data capturării, data şi ora cazării în adăpost, caracteristici individuale ale animalului, numarul de caini prinsi, revendicati, adoptati, eutanasiati, motivul eutanasierii, substanta utilizata si numele persoanei care realizeaza eutanasia, numarul de tatuaj, numarul fisei de adoptie, data vaccinarii antirabice, data sterilizarii, data predarii cadavrelor la societatile ce vor executa incinerarea, precum si persoanele care au instrumentat manoperele respective.
La Paşcani nu există nici un fel de evidenţă.

La art. 9 se precizează explicit: „Cadavrele animalelor eutanasiate sau colectate de pe strazi vor fi incinerate, interzicandu-se folosirea lor pentru obtinerea de piei, grasimi, carne, faina proteica si alte produse”. La Paşcani, cadavrele sunt aruncate la ghenele de gunoi (fapt ilegal, însă petrecut în trecut) sau, la padoc, aruncate într-o râpă. Nici vorbă de incinerare.

Primăria descurajează înfiinţarea ONG-urilor de profil
La art. 11 se prevede că la toate acţiunile legate de câini (capturare, adăpostire, vaccinare, deparazitare, sterilizare, adopţie, eutanasiere) se vor face şi în prezenţa societăţilor de protecţie a animalelor, la solicitarea acestora, în baza unui program orar prestabilit.
La Paşcani, înfiinţarea ONG-urilor  este descurajată de către administraţia locală (prin neacordarea de spaţii pentru sedii, îngrădirea accesului la finanţare etc.), neexistând nici o asociaţie sau fundaţie de protecţia animalelor.

Cum trebuie să arate un adăpost pentru câini

În Anexa 1 a Legii se prevăd condiţii minime pentru funcţionarea unui adăpost pentru câini. În ceea ce priveşte cazarea animalelor, acestea trebuie sa fie separate pentru a se reduce stresul asupra lor si pentru a controla bolile.
Animalele vor fi separate pe urmatoarele criterii: stare de sanatate, varsta, sex, grad de agresivitate. Mamele care alapteaza vor fi cazate impreuna cu puii.

Tot aici sunt reglementări clare privind cum trebuie să arate pardoselile (din ciment,care poate fi usor curatat si dezinfectat, in panta, cu scurgerea spre exterior sau in canalizare) şi cuştile (dimensiuni pe talii de câini, înălţimea pereţilor, materiale, ventilaţie, etc.)
De exemplu,  custile comune nu trebuie sa adaposteasca mai mult de 4 câini pe o suprafata de 6,5 m2.
La padocul Primăriei Paşcani nici vorbă de aşa ceva. Câinii stau îngesuiţi, la grămadă, neseparaţi, capacitatea fiind depăşită.

În această lege se mai prevede că “fiecare adapost va fi dotat cu o sala de chirurgie sau cu mai multe, in functie de capacitate, cu respectarea normelor sanitare veterinare in vigoare. In aceste sali se vor desfasura interventiile chirurgicale de castrare a animalelor, precum si eutanasierea”.
În realitate, o asemenea sală de operaţii nu există.

O atenţie deosebită se acordă în lege controlului bolilor. Astfel, zilnic, fiecare animal ar trebui să  fie examinat clinic, iar orice eveniment medical va fi inregistrat in fisa individuala si in registrul central. “Examinarea se va face de catre medicul veterinar al adapostului sau in lipsa acestuia, de catre tehnicianul veterinar. Se va instrui fiecare membru al personalului sa recunoasca semnele de boala si sa le aduca la cunostinta personalului veterinar”, mai scrie în lege.
Este evident că în lipsa unui medic veterinar, cele de mai sus rămân doar prevederi ale legii, nepuse în prectică.

Câinii înfometaţi la Paşcani

Reglementările privind hranirea cainilor si curatenia adaposturilor sunt foarte clare în lege. Astfel, “cateii in varsta de 6-12 saptamani vor fi hraniti de 3 ori pe zi, iar cainii in varsta de peste 12 saptamani pana la 12 luni vor fi hraniti de doua ori pe zi. Cainii peste un an vor fi hraniti o data pe zi. Hrana trebuie sa fie intotdeauna proaspata. Hrana va fi administrata individual si supravegheat. Toate custile, boxele si spatiile inchise vor fi spalate si dezinfectate zilnic. Fiecare spatiu de cazare va fi curatat si dezinfectat inainte de intrarea unui nou animal. In timpul curateniei se va evita contactul apei sau al dezinfectantului cu animalele”, scrie în lege.
În realitate, aşa după cum a prezentat şi TV Bit şi Antena 1 în vara anului trecut, câinii se mănâncau între ei de foame, fiind, practic exterminaţi prin înfometare. Hrana cumpărată de Primărie este extrem de puţină, completată sporadic doar de donaţiile unor iubitori de animale din oraş, cărată de tinerii voluntar.

Reglementari stricte privind transportul

În ceea ce priveşte transportul câinilor reglementările sunt : fiecare adapost trebuie sa aiba unul sau mai multe vehicule pentru transportul cainilor.  Vehiculele trebuie sa ofere cainilor siguranta, securitate, protectie impotriva intemperiilor naturii si aerisire adecvata. Fiecare caine trebuie sa aiba o cusca separata. Trebuie sa existe o cusca separata pentru cainii morti si pentru cainii bolnavi. Vehiculele trebuie să fie curate şi vizibil marcate cu denumirea serviciului de gestionare a câinilor fara stăpân şi cu numarul de telefon.  Vehiculul trebuie sa posede urmatorul echipament: plasa, scara, custi metalice sau din fibra de sticla, instrumente pentru prindere, trusa de prim-ajutor.  Şoferii vehiculelor trebuie sa fie instruiti sa acorde ajutor cainilor bolnavi şi răniţi. Se interzice efectuarea eutanasiei în vehicule de transport pentru câini, dar se permite tranchilizarea câinilor în suferinţă.”

Conform aceleiaşi legi cainii docili pot fi transportati pana la adaposturi in vehicule inchise de tip camioneta. Câinii se vor transporta in custi individuale. Cuştile pentru transportul animalelor trebuie sa fie alese in functie de talia animalului. Cusca trebuie sa fie intotdeauna mai lunga decat corpul animalului.

Maşina Primăriei Paşcani care este folosită pentru colectarea câinilor din oraş nu îndeplineşte nici o condiţie dintre cele de mai sus, ARO-ul de la Gospodăria Comunală folosind o singură cuşcă, muncitorii folosind un laţ improvizat dint-o sârmă şi o bară metalică.

Tranchilizaţi aiurea

Nici capturarea câinilor nu se desfăşoară conform legii, Anexa 2 a Legii prevăzând:
“Capturarea câinilor se va face de catre personalul angajat al consiliilor locale, care trebuie sa fie format din persoane instruite in acest sens.
Capturarea cainilor nu se va face prin aplicarea unui tratament brutal. Persoanele care captureaza cainii fara stapan vor fi in mod obligatoriu vaccinate antirabic.
Persoanele care captureaza cainii vor lucra in echipe de cate doi plus soferul mijlocului de transport si vor purta echipament de protectie adecvat.
Personalul calificat poate captura cainii cu crose speciale sau cu plase, precizându-se în lege cum se manevrează acestea”.

Tranchilizarea câinilor nu se face oricând şi oricum, aşa după cum se întâmplă în realitate. În lege spune că procedeul se aplică doar cainilor foarte agresivi, situati in spatii inaccesibile sau suspecti de a fi turbati. Ei pot fi imobilizati cu ajutorul armelor pentru captura cu sageata care utilizeaza gazul carbonic comprimat sau cartuse cu percutie pentru propulsarea unor seringi sau sageti care permit injectarea cainilor cu produse imobilizante.
“Se vor utiliza hidroclorura de ketamina si xylazina. Injectarea pe cale intramusculara a celor doua produse in asociere este recomandata pentru caini, avand un efect rapid, aproximativ 5 minute, si fiind putin periculoasa pentru trecatori. Armele de captura nu pot fi utilizate pentru capturarea cateilor, acestia putand fi raniti grav”, mai scrie în lege.

Imaginile şocante postate zilele trecute pe site-ul “Orizontul” arată cu totul altceva.

Eutanasiaţi după anestezie

Eutanasierea este descrisă în amănunt în lege, inclusiv fiind menţionate substanţele folosite. Astfel, se recomanda pentru a fi eutanasiati cainii care nu au fost revendicati sau care nu au putut fi adoptati. Eutanasia se recomanda, de asemenea, in cazul cainilor care prezinta boli cronice incurabile şi se efectueaza de catre un medic veterinar şi numai prin utilizarea barbituricelor, injectate intravenous, numai dupa pierderea cunostintei cainelui indusa prin anestezie. Cainii vor fi asistati pana la constatarea decesului. Produsele narcotice pot fi administrate si pe cale orala. Medicul veterinar este singura persoana care poate avea acces la barbiturice si care poate decide in privinta utilizarii medicamentelor periculoase.”
Propunerea lui Afloroaei: primă de adopţie

La art. 8 se vede posibilitatea adopţiei câinilor fără stăpân, precizând condiţiile: „Incredintarea cainilor spre adoptie se face numai dupa ce acestia au fost sterilizati, vaccinati antirabic, deparazitati si identificati prin cele doua metode concomitente: tatuare si aplicarea zgarzii cu placuta numerotata. Câinii revendicati nu vor fi sterilizati. Revendicarea sau adoptia cainilor de catre solicitanti se va face pe baza declaratiei-angajament, al carei model este prevazut in anexele nr. 4 si 5, cu achitarea unei taxe care reprezinta cheltuielile medicale si de intretinere, al carei cuantum se stabileste prin hotarare a consiliului local.”

În programul său electoral, “Schimbare şi Progres”, consilierul local independent Dionisie Afloroaei a propus o soluţie în problema câinilor comunitari catre ar putea avea efecte pozitive, printr-o modalitate civilizată.
După parcurgerea paşilor prevăzuţi de legea de mai sus, Dionisie Afloroaei a propus încurajarea adopţiei câinilor din adăpost prin acordarea de către Consiliul Local a unei prime de adopţie. Cu alte cuvinte, în special păşcănenii care locuiesc la case, în suburbii, ar primi o singură dată o sumă de bani din bugetul local dacă adoptă un câine de la padoc, pe care se obligă să-l îngrijească. Câinele adoptat va fi marcat distinctiv inclusiv pentru a identifica persoana care s-a angajat să aibă grijă de el. Deci, animalul nu va putea fi eliberat din nou pe stradă fără ca noului proprietar să nu-i fie imputată prima în bani încasată, chiar amendat.

Orizontul

ziarul pascanenilor

  • TGITerm

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!