Nina Agachi: Nu voi pleca din PNL chiar dacă îmi voi pierde funcţia!
9, 02, 2009 by Catalin Cojocaru
Filed under Politică, politică locală, ştirea zilei
Directorul interimar de la DAC Paşcani, ex-consiliera PNL Nina Agachi, neagă că ar purta negocieri cu PSD pentru a rămâne în funcţia pe care o deţine prin trecerea sa în tabăra social-democraţilor. Surse neoficiale au precizat pentru „Orizontul” că, la sfârşitul săptămânii trecute, directoarea Agachi ar fi purtat negocieri pe această temă cu câţiva reprezentanţi din PSD.
„Eu nu am discutat cu cei din PSD pentru a rămâne în funcţie sau pentru a-mi da demisia din PNL. Nu ştiu ce se va întâmpla în urma încheierii protocolului dintre PSD şi PDL dar şi eu îmi doresc să se ţină un concurs prin care să se stabilească un director legitim care să poată să-şi impună autoritatea. Eu am venit la DAC Paşcani cu dorinţa de a munci, şi nu pentru a face jocuri politice”, a precizat pentru „Orizontul” Nina Agachi.
ORIZONTUL
ziarul păşcănenilor







Stati linistita dna.Nina Agachi,daca protocolul PD-L CU PSD va dura tot 6 luni cat a durat protocolul PD-L CU PNL atunci nu are rost sa va consumati.Functia tine o perioada,ONOAREA o viata.Dupa mine alianta PD-L cu PSD tine pana la alegerile prezidentiale,schimbarea constitutiei si consolidarea republicii prezidentiale,dupa care PD-L va revenii la alianta cu PNL pentru salvarea onoarei.Este trist ca de la portar pana la ministru trebuie sa fii MEMBRU daca nu esti poti sa dispari.Asa reusim sa facem Romania varza.Adio COMPETENTA,CINSTE,REZULTATE.Iubesc Romania pentruca aici NU TE PLICTISESTI:legile sant valabile maxim un an,nu ai stabilitate,NU AI NIMIC.Si daca nu ai nimic,NU AI CE PIERDE.Logic,nu.Sa auzim de bine.Burac
stai linistita nu te vrea nimeni