Atitudine

Haralambie nu-şi explică schimbarea ce s-a produs în mintea lui, în viaţa lui, în casa lui. Nu înţelege cărui fapt se datorează noua lui găselniţă şi anume, aceea de-a se plânge tot mai des. Deşi mai întâlnise această meteahnă de-a lungul anilor şi la alţii, a trecut peste ea, socotindu-i atunci pe toţi nişte mofturoşi, nişte neînţeleşi, nişte căutători de noduri în papură. Numai că n-o socotea molipsitoare sau dăunătoare. Iată însă, că la el s-a instalat de-a binelea şi parcă nu mai are linişte dacă într-o zi nu găseşte motive de a se  plânge. Îi place să se plângă tot mai des şi  tot mai tare.Vrea  să fiu auzit şi chiar crezut în susţinerea argumentelor sale aduse în nobila cauză a plânsului de nemulţumire veşnică şi totală.
N-are importanţă cui şi de ce se plânge, consideră că aşa  îşi aeriseşte mai bine gândurile, îşi revigoreză sufletul şi poate să se facă util altora care au nevoie de plîngerea lui permanentă pentru a o alimenta  şi pe-a lor.
Dacă n-are nişte motive prea tari de început pentru  plâns, adică o introducere adecvată şi credibilă, caută cele mai mici amănunte care ar putea să-i declanşeze adevăratele crize de nemulţumire. La început se plângea de câte i se întâmplau lui, apoi a constatat că nu-i îndeajuns să se caine numai pe el însuşi, parcă  n-avea destulă putere de convingere, aşa că s-a apucat să-i plângă şi pe alţii, să le creeze motive şi lor, inventând plângerea colectivă.
Simte acum nevoia să se plângă în permanenţă şi e atât de adânc înfipt în el sentimentul de nemulţumire, încât a ajuns să se plângă uneori şi că există.
Nenorocita asta de viaţă! Aşa începe totul…Scurte înjurături, câteva vorbe aruncate aiurea, acolo unde ar trebui de fapt să fie auzite, îi dau primul impuls. E atât de uşor şi atât de simplu. Numai de l-ar înţelege, totuşi, cineva.
Aşadar, de dimineaţă Haralambie se  plânge de ceva. Începe cu faptul că a dormit prost, a avut insomnie şi, cînd a aţipit, a avut un coşmar înfiorător. Caută motivări şi caută vinovaţi.O fi fost aşternutul abia schimbat de harnica lui nevastă, sau muzica de la vecini dată prea tare, sau filmul cu lupii aceia flămânzi. E oricum gata de atac, s-a făcut un pachet de explozibil.
Se plânge apoi de starea vremii. Parcă ar putea  vremea să-l  mulţumească vreodată. Dacă plouă se plânge că nu-i soare, dacă e soare arzător se vaită că nu suportă canicula şi vrea o boare de vânt, dacă bate vântul îi strică frizura şi i se prăfuiesc hainele aşa că, are deja o serie de motive.
După ce iese din casă se plânge de trotuarele stricate şi urâte ca nişte guri cariate, de carosabilul aglomerat şi fără locuri de parcare, de politiştii care aşteaptă să parcheze într-un spaţiu neadecvat ca să-l poată imediat amenda. Numai că nu şi-au găsit fraierul şi nu parchează acolo, ci puţin mai încolo, unde nu stau curcanii la filat.
Şi de stradă se plânge. Şi chiar are de ce! Proaspăta şi prost peticita stradă a Ceferiştilor, ultima mare  realizare a primarului ales, pentru care iar s-a cheltuit o mulţime de bani, adună toate nemulţumirile din gura lui şi a şoferilor aflaţi în trafic, căci găurile ce nu de mult le-au stricat maşinile,  au fost umplute cu câţiva centimetri mai mult decât era necesar, fiind acum mai ridicate decât restul asfaltului şi  sar sărmanii oameni cu capul-n parbriz când conduc. Cum să nu zică şi Hari al  nostru ceva de dulce!
Când se întâlneşte cu un amic, se plânge de starea legilor din ţară, de lipsa de civilizaţie a concetăţenilor, de lipsa de corectitudine a celor ce se bagă în faţă la coada de la medicamentele compensate, de vecinii care nu vor să iasă în faţa blocului la amenajarea spaţiului verde, de cât de prost sunt făcute proiectele consiliului local, de nesimţirea de a cere bani pe ceea ce nu se face în oraşul nostru!
Lista lui de nemulţumiri creşte adăugând alte şi alte cauze. E gaz prea mult în băutura carbogazoasă şi puii prea mici şi prea congelaţi aduşi la vânzare în magazine, pantofii sunt prost croiţi şi materialele sintetice din care sunt făcute hainele au etichetă pe care scrie  cu o nesimţire acceptată  bumbac 100%.
Se  plânge de mizeria şi întârzierile mijloacelor de transport în comun, de privirile urâte ale vânzătoarelor care mai că-l dau afară în loc să ofere marfa din rafturi, se plânge de rata prea mare şi serviciile defectuoase ale băncilor, apoi că primeşte salariul prea mic în comparaţie cu prestaţia şi uzura de la locul de muncă, se vaită că naţiunea este imorală şi  tinerii învaţă mai mult de douăzeci de ani şi n-au niciun viitor…
Nu-l credeţi că are atâtea motive serioase să se plangă? Păcat, căci încă nu s-au terminat: se plânge de administratorul blocului, de apa plătită deşi n-a consumat-o, de mizeria de la gunoiere, de nepăsarea primarului, de proastele maniere ale celor de la ghişee, apoi că furnizorul de servicii nu e corect şi-i măreşte neanunţat factura, că reţeaua de comunicaţii mobile la care e abonat merge prost, că borşul din pungile de plastic e dulce şi femeia de serviciu  nu e la fel de activă ca în prima săptămână de la angajare.
Se plânge că e prea multă birocraţie şi prea mare corupţie, că e mică oferta locurilor de muncă şi prea mare  poluare în oraş, că muzica e prea comercială şi proastă, iar şefa e mai stresată decât el şi ţipă mereu din cauza neînţelegerii faptului că ea are suficiente motivce să fie stresată.
Ba, în ultimul timp, se plange că partenera de căsnicie nu-i mulţumită cu concediu la maică-sa ci vrea să meargă în Hawai, că soacra are gură spartă iar soră-sa iar naşte luna viitoare. Se strofoacă cu baba de la scara cealaltă că-l bârfeşte deşi habar n-are cine este, că şoferii tineri conduc neatent şi au boala vitezei, că pietonii trec strada ca vacile, că nu ştie nimeni cum e sa fie în locul lui!
Că nimic în ţara asta nu merge cum trebuie, că e mizerie pe jos, dar şi mai multă mizerie sus! Că politicienii sunt corupti şi iau decizii proaste, care îi afectează pe toţi, că mijloacele de informare dezinformează frecvent.
Haralambie nu-i prost deloc, el îşi dă seama că e penibil, că e cârcotaş, că a  ajuns ca o soacră ce toată ziua stă încruntată, cu mâinile în şold şi critică, găsind mereu ceva de criticat la rece.
Însă el încearcă doar să ia astfel o atitudine, vrea să încerce o schimbare, să găsească soluţii pe care să le facă apoi cunoscute şi celorlalţi. Numai că ceilalţi, cărora vrea să le spună aceste lucruri, sunt şi ei gata să se plângă exact de aceleaşi lucruri, astfel încât nu fac decât să se plângă unii altora.
Oare toţi vor fi contaminaţi până la urmă de boala aceasta? Oare e o stare plăcută cu care s-au obişnuit toţi şi li se pare că  aceasta de fapt e o normalitate?
Cine va avea puterea să-i spună lui Haralambie: Băiete, degeaba atingi toate punctele sensibile, dacă nu atingi corzile sufletelor celorlalţi de lângă tine! Nu mai inventa suferinţa, treci la o atitudine civică corectă. Atunci se vor termina suferinţele tale şi ale întregii naţii!