Ce nu trebuie să faci când ţi se reţine carnetul de şofer în UE

1, 05, 2009 by Orizontul  
Filed under CAZURI SI NECAZURI, documentare

Aproape 1.200 de români au rămas fără permis de conducere în diverse state europene, în ultimul an. Potrivit statisticilor Poliţiei Rutiere, este vorba despre 1156 de şoferi români sancţionaţi în perioada 2008-2009.
În medie, în fiecare zi rămân fără dreptul de a conduce doi, chiar trei români.

Cele mai multe permise au fost reţinute în Italia, acolo unde şi comunitatea de români este numeroasă. În această ţară au fost reţinute circa 40 la sută din totalul permiselor de la nivel european. Poliţiştii bulgari au reţinut alte 30 la sută dintre permise.
Procedurile la nivel european prevăd ca cei care dispun măsura reţinerii per¬misului într-un stat să comunice măsura autorităţilor din statul a cărui cetă¬ţenie o are şoferul sancţionat. Ast¬fel, după ce este ridicat permisul într-un stat european, documen¬tul, împreună cu justificarea mă¬surii, este înaintat Direcţiei Poliţiei Rutiere. De aici, permisul este trimis în localitatea în care domiciliază şoferul.
Surpriză: străinii au „repatriat“ permisele
Până la momentul în care România a intrat în Uniunea Euro¬peană, şoferii rămaşi fără permis pe şosele din afara ţării obişnuiau să îl declare pierdut, la întoarcere. În baza unei declaraţii pe proprie răspundere, publicată în Monitorul Oficial, şoferii reuşeau să obţină un nou document, cu care circulau apoi nestingheriţi, oriunde. După aderare, însă, măsurile luate pe teritoriul UE sunt comunicate şi autorităţilor române. Aşa se face că, în mai multe cazuri, la birourile Poliţiei Rutiere au sosit permise ridicate în UE, în condiţiile în care titularii le declaraseră furate şi aveau deja un alt rând de permis. În aceste condiţii, poliţiştii au deschis dosare penale pentru fals în declaraţii împotriva respectivilor şoferi.
Atenţie la amenzi: unii reţin maşina, alţii obiecte de valoare
Ceea ce nu cunoşteau, probabil, românii care îşi dădeau permisul dispărut pentru a scoa¬te altul, era că dreptul lor de a conduce nu le afecta de¬cât deplasarea pe teritoriul sta¬tului unde a fost dată sancţiunea. Practic, măsura dispusă pe teri¬toriul Italiei, spre exemplu, nu îi împiedica să conducă la Bucureşti, pentru că se aplică prin¬cipiul teritorialităţii, ca zonă de competenţă a poliţiei ru¬tiere.
În ceea ce priveşte amenzile date în statele UE, acestea in¬tră în baze de date electronice. Poliţiştii din teren verifică automat dacă nu ai achitată amenda şi îţi pot reţine maşina până plăteşti.
Poliţiştii maghiari au chiar dreptul să îţi ia un bun din maşină, în valoa¬rea amenzii.

Evaluarea se face aproximativ.
Pentru că agenţii de circulaţie români nu au laptopuri în care să sto¬cheze şi să verifice amenzile, vor fi făcute demersuri de recunoaştere reciprocă a amenzilor.
Măsura ar urma să fie promovată prin MAE, banii din amenzi urmând să se ducă la bugetul statului unde se plăteşte amenda. Românii ar fi cei avantajaţi, spun poliţiştii, pentru că ar avea posibilitatea, pentru sancţiuni identice, să plătească amenda în ţara lor, dar la nivelul punctelor amendă din România.
Sursa: Gandul

  • TGITerm

Comments

2 Responses to “Ce nu trebuie să faci când ţi se reţine carnetul de şofer în UE”
  1. bal says:

    da sincer ungurii sunt cea mai proasta natie care a existat vreodata
    trateaza romanii ca pe …… ?
    ar trebuie sa se implice si autoritatile romanesti sa vada cum trateaza ungurii soferii
    iar la faptul ca are dreptul sa-ti opreasca bunuri din masina este inadmisibil singura tara de cacat si tigani din Eu

  2. p says:

    si cu asa legi te miri ca auzi “POLITIST (PROST ),, CAZUT LA DATORIE ,pentru a apara ,,,, ce ??????????????????

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!