Cadavrul unui bebelus in putrefactie a fost gasit in apropierea Garii Pascani
21, 08, 2009 by Emilian Soldan
Filed under Societate, iNFRACTIONAL
Cadavrul unui nou-născut a fost găsit astăzi, 21 august a.c., în jurul orei 11, în apropierea Gării Paşcani.
Macabra descoperire a fost făcută de către o păşcăneancă, Saveta Bănilă, de 60 de ani, care se afla în trecere prin zonă. Corpul bebeluşului, de sex bărbătesc, a fost găsit la circa 8 m de calea ferată, aruncat în vegetaţie.
„La circa 150-200 metri de Gara Paşcani, după pasarela care face trecerea spre REMAR, femeia în cauză a simţit un miros urât care venea din vegetaţia de pe rampa căii ferate. Găsind o pungă din care venea mirosul respectiv, femeia, curioasă, a desfăcut-o, constatând că înăuntru se afla cadavrul unui nou-născut. A anunţat imediat Poliţia TF, noi ne-am deplasat la faţa locului şi am constatat că este vorba despre un făt de sex bărbătesc, cadavrul aflându-se în stare de putrefacţie. La o primă cercetare, noi nu am putut aprecia dacă fătul era viu sau mort în momentul naşterii, dar pentru că arăta ca un nou născut normal, având şi cordonul ombilical, există suspiciunea că în acest caz ar putea fi vorba de pruncucidere. Cadavrul a fost depus la morga de la Institutul de Medicină Legală din Iaşi pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu certitudine a cauzelor morţii precum şi stabilirea identităţii mamei”, a declarat pentru „Orizontul” Cristinel Aioanei, şeful Postului de Poliţie TF Paşcani.
ORIZONTUL
ziarul păşcănenilor







ce inima poate avea acea femeie care l a lasat acolo…puscarie pe viata daca o sa o prinda rasa mamii ei de zdreamta..