Jumătate dintre români suferă de hipertensiune. Cum să te fereşti de ea
Fumatul, diabetul sau colesterolul prea mare din sânge sunt principalii factori care sunt asociaţi cu hipertensiunea arterială
Aproape jumătate dintre români suferă de hipertensiune arterială. Potrivit datelor Societăţii Române de Cardiologie, patru din zece persoane adulte suferă de această afecţiune. În plus, medicii cardiologi spun că mai puţin de jumătate dintre conaţionalii hipertensivi ştiu că suferă de această boală şi doar 13 la sută dintre aceştia respectă tratamentul prescris de medic.
“Incidenţa acestei boli în rândul populaţiei este mai mare pe măsură ce înaintăm în vârstă. Astfel, numărul persoanelor care suferă de această boală este de peste 60 la sută la pacienţii trecuţi de 60 de ani”, spune prof. dr. Eduard Apetrei, şeful Secţiei de Cardiologie a Institutului “C.C. Iliescu”. Hipertensiunea arterială favorizează apariţia accidentelor vasculare şi a infarctului miocardic, iar cardiologii spun că, de obicei, ea nu are niciun simptom.
“Există persoane care nu au niciun fel de simptom, iar netratată sau neţinută sub control, boala poate fi fatală. De aceea se recomandă, mai ales persoanelor trecute de 40 de ani, să îşi măsoare din când în când tensiunea”, spune medicul cardiolog Apetrei.
În plus, această afecţiune apare pe fondul stresului, al alimentaţiei neglijente şi al stilului de viaţă alert. “Stresul este un factor principal care duce la apariţia acestei afecţiuni, dar din păcate nu avem cum să prevenim sau diminua această stare de nervozitate”, precizează prof. dr. Apetrei.
Sarea - inamicul alimentar care duce la apariţia bolii
Sarea este un aliment necesar organismului, dar consumată în cantităţi excesive duce la apariţia sau agravarea bolii. “Consumul de sare zilnic este de cinci-şase ori mai mare decât ar avea organismul nevoie. Din instinct, punem sare peste supe, fără ca măcar să gustăm înainte”, exemplifică prof. dr. Eduard Apetrei. Mai mult, conservele, pâinea, diferitele sosuri sau mâncarea de tip fast-food conţin foarte multă sare.
Fumatul, diabetul sau colesterolul prea mare din sânge sunt principalii factori care sunt asociaţi cu hipertensiunea arterială. Mai mult, şeful Secţiei de Cardiologie a Institutului “C.C. Iliescu” spune că fumătorii care au hipertensiune prezintă un risc de patru ori mai mare de a suferi un accident vascular.
INFO Cafeaua nu reprezintă un pericol
• ”Cafeaua provoacă tahicardie? Da, doar cea concentrată. Cafeaua pe care o bem noi nu ne pune sănătatea în pericol. Acelaşi lucru se spune şi despre alcool. «Dom’ne, am auzit eu că, dacă beau un pahar de vin, trebuie să renunţ la tratament, atunci când urmez unul». Total eronat. Un pahar, nu mai mult, nu ne pune sănătatea în pericol”, subliniază prof. dr. Apetrei.
• Cercetătorii de la Universitatea Manitoba din Winnipeg, Canada, susţin că o anumită proteină din mazăre poate fi folosită ca aditiv sau supliment alimentar împotriva hipertensiunii arteriale.
Sursa: Gandul






