Balul Mărţişorului
8, 03, 2010 by Catalin Cojocaru
Filed under Politică
Sâmbătă, 6 martie a.c., PDL Paşcani a organizat a V-a ediţie a Balului Mărţişorul. Acesta s-a desfăşurat în sala mare a restaurantului Select Plus, începând cu ora 19.00.
Au participat circa 340 de persoane, dintre care o serie de personalităţi din domeniul politic sau al mediului de afaceri, atât din Paşcani cât şi din Iaşi. Peste 60 de artişti din Iaşi au susţinut un spectacol de muzică şi dans, astfel, trupa The Sky a prezentat o serie de dansuri, cum ar fi dans rusesc, grecesc sau irlandez, precum şi dans modern, samba sau rock’n’roll.
Formaţiile muzicale care au întreţinut atmosfera au fost Capriciu din Iaşi şi Condor din Paşcani, alături de artişti de muzică populară şi uşoară din judeţ şi copii de la Palatul Copiilor din Iaşi care au prezentat dansuri de societate, dar şi solişti locali.
A avut loc şi o gală a premiilor mărţişor 2010, fiind premiate femei din diferite domenii de activitate. Astfel, la categoria cultura păşcăneană a ost premiată profesoara Doina Atomei, din mediul de afaceri au primit premii Gina Manuela Şindilă şi Petronela Sandu, la categoria educatie premiul a fost acordat Irinei Oatu, iar la sport – Ana Maria Mandric. Pentru sănătate a fost premiată Nicoleta Pătruţ, iar la siguranţa cetăţenaului Nicoleta Ailenei. Carmen Gavrilă a fost premiată pentru spirit civic, modul în care a înţeles să se implice în viaţa de zi cu zi şi perseverenţă.
ORIZONTUL
ziarul păşcănenilor







Felicitari organizatorilor!
Foarte frumos eveniment, ba chiar de “inalta tinuta”!
Se pare ca Balul Martisorului a devenit un evenimet de seama in viata orasului nostru! Desi a fost “portocaliu”, nu s-a facut politica si am vazut in sala reprezentanti ai tuturor partdelor!
Sper sa pot merge si la anul!
In acceptiunea actuala, Andronache at company desfasoara actiuni de” masochism dedicate cetatenilor” care au votat pdl. Sa traiti bine! Mai votati pdl si o sa priviti cum acesti tembeli infractori isi vor etala viata luxoasa in care se scalda pe voturile voastre.
Ei, cred ca suntem pe drumul bun, salariile cresc, pensiile cresc ba chiar pensionarii vor sa dea din bani inapoi statului, insfarsit avem autostrazi, am rezolvat problemele de asistenta sociala, someri ici-colo. In schimb nu avem bani pentru a organiza baluri cu tenta politica.
PS. Am auzit ca Udrea nu mai are bani pentru genti opulente de mii de euro.