Când funcţia depăşeşte omul

Doamna Coca de care vă povestesc, lucrează la noi, la birouri, de peste un deceniu. Nu de mult, i s-a conferit şi o funcţie în unitate. Ca atare, i se pot lesne observa aerele de schimbare. A terminat la FF de curând şi i s-a pus imediat postul pe cartea de muncă cu mărirea de salariu cuvenită.
Recunosc că are cap cât pentru zece şi e săritoare ca o hienă la treburile altora, urmărind, bineinţeles, avantajele proprii. Are însă o mulţime de curiozităţi şi stau câteodată şi mă întreb dacă m-am străduit suficient să o cunosc cu adevărat, deşi ne-am intersectat vieţile atâţia ani. Bucăţica nouă de funcţie a schimbat-o enorm. A făcut-o imediat îngâmfată, orgolioasă, plină de sine şi sigură pe puterea de-a subjuga pe oricare îi iese în cale, fiind deosebit de atentă la mutările pe tabla de şah a vieţii.
Mă tot gândesc, oare unde-i stătea această putere ascunsă, care e taina ce-o face acum imună la toate atacurile, indiferent de unde apar ele. Suficient de inteligentă şi devotatată cauzei sale, e tare mulţumită de sine, neclintită în falsa-i modestie, e colega ce nu trage cu urechea niciodată, deoarece toate amanuntele îi sunt imediat aduse la cunostinţă de surse diverse.
Orice discuţie purtată cu o persoană îi dă acum palpitaţii şi are impresia că găşeste calea spre impunerea permanentă şi dominarea cu precădere a femeilor cărora le este superioară. E bănuitoare şi mereu agitată mai ales când i se încredinţează sarcini suplimentare, venite de mai sus, dând imediat suprasarcini, spre o perfectă şi imediată îndeplinire.
Cu toate acestea, are impresia că subalternii, colegii şi chiar amicii o sabotează, o vânează la cotitură , încearcă să-i facă şicane şi s-o coboare în faţa superiorilor, pentru a-i ruina cariera şi a-i lua locul. De aceea este atât de greu pentru noi să-i facem faţă şi să-i demontăm argumentaţia diabolică atunci când ne acuză de trădare sau complot.
N-am prea încercat s-o abordam, ocolim atitudinea de ,,faţă în faţă,, pentru a atenua conlucrarea imposibilă cu ea. Vanitoasă peste normal, are timp pentru toate şi vrea să demonstreze tuturor cât e de capabilă, puternică, de neclintit, de neînlocuit, de neschimbat.
Bănuiesc desigur, că nu există geam de maşină, vitină de magazin, ciob sau orice obiect care să posede proprietatea de a reflecta, să nu-şi arunce un pic ochiul în el, să se vadă, să se asigure că e bine, să se îmbărbăteze cu propriile forţe, uneori slăbite şi uzate, că poate fi şi mai bună. Deşi merge des la coafor să arate super, uită să-şi coase uneori tivul desfăcut sau să-şi scoată pata de cafea de pe fustă. Se sulemeneşte dimineaţa, pe fugă, dând în acelaşi timp telefoane ce conţin bineînţeles ordine scurte, îi spune soţului programul încărcat la zi şi sărută copilul în somn, dar uită că i s-au dus flecurile şi că bareta de la pantof e desprinsă de data trecută. Îşi caută haine luxoase, scumpe şi provocatoare, de culori vii ce îngrămădesc privirile şi intersectează dorinţele, dar nu-şi dă seama că jacheta e ridicol de strâmtă faţă de cât a mai adăugat la circumferinţa bustului. Are biroul într-o dezordine totală, iar ceea ce caută niciodată nu găseşte, deoarece graba simulată face parte din atitudinea de veşnic grăbită, supraocupată, suprasolicitată şi veşnic căutată, fără de care o lume întreagă s-ar sparge în bucăţi.
Este de asemeni cumpărătoarea veşnic dornică de înnoire, dar care ia ceea ce i se oferă, fără a face multe pretenţii. Vânzătoarea, la fel de nepricepută la modă, dar şmecheră la vâzări, o asigură de fiecare dată că aşa e perfect, că arată ca un top model, drept pentru care primeşte un bacşiş gras.
La multiplele-i calităţi se adugă şi o logică strălucită. Dar inflexibilă! Orice îi spui poate fi folosit împotriva ta şi în sprijinul teoriei ei. Cuvintele tale sunt pentru ea muniţie confiscată, folosită ca bumerang şi nu s-ar întoarce pentru nimic în lume din convingerile atât de bine fixate în mintea ei. In plus, pune cap la cap alte discuţii, alte împrejurări, alte gesturi şi construieşte schema complotului, fie el şi inexistent şi oricât încerci să-i dovedeşti că s-a înşelat, este convinsă că o iei drept fraieră şi că încerci, o dată în plus, s-o păcăleşti abil. Sau că ai un interes ascuns, prin care vrei să-i adormi vigilenţa.
Coca este subalterna care se teme de şefi şi stă ascunsă la şedinţe în spatele altora. Nu iese în evidenţă prea mult, aşteaptă laude, iar dacă primeşte o primă, este convinsă că a primit-o pe merit şi îşi face din asta o supraestimare a calităţilor ce au determinat o astfel de răsplată. Chiar dacă are convingerea că merita cu mult mai mult, a învăţat să se mulţumească, deocamdată, cu puţin. Data viitoare va şti cum să caute o cale care să ridice cota.
Având funcţie, se cam uită chiorâş dacă te oferi să faci lucruri deosebite în avantajul tuturor, suspectându-te de dorinţă de înălţare, iar dacă încerci să aduci o mai mare contribuţie imaginii de ansamblu a unităţii, să lucrezi peste program fără să fii plătit, îşi închipuie că ai făcut undeva o greseală pe care te străduieşti s-o acoperi cumva sau că îi vei cere o favoare plănuită în taină, în schimb. Sau, că preferi să lucrezi nesupravegheat la cine ştie ce proiect clandestin, sau prin metode neagreate, numai ca să te afirmi individual, pentru a avea numai tu avantaje, fără a i le împărtăşi, ştirbindu-i astfel personalitatea.
Ceea ce o dezavantajează însă, este faptul că nu are linişte, nu are încredere în nimeni, nu se simte alături de nimeni în siguranţă, iar şubreda legătură cu câteva persoane de care se foloseşte, sau care o folosesc, e atat de slobodă, încât îşi dă seama că la pierderea funcţiei, toţi vor dispare din preajma ei.
Este mereu în alertă şi suferă din pricinile ei închipuite, caută în permanenţă argumente şi le găseşte, iar în cele din urmă, în loc să-i aducă linişte, o fac şi mai nefericită. Dar asta nu-i tot. Apariţia megalomaniei se face treptat, căci începe a se vedea pe sine ca pe un geniu, ca pe un erou care are de luptat cu toţi cei din jur, cu lumea aceasta ingrată, pentru a fi puternică, cât mai puternica, atât de puternică încât nimeni să nu aibă nicio putere asupra sa.
De aceea, colegii încetează brusc discuţia la intrarea ei în birou, toţi ne privim cu complicitate, întrebându-ne ce o fi auzit şi ce-o fi înţeles din ce se discuta, căutând să mimăm o linişte aparentă, un calm total. Doar câţiva subalterni fideli, având propriile interese, încearcă timid să destindă atmosfera devenită încordată, invitând-o la o cafea şi lăudându-i noua culoare a părului. Ea, fiind mereu în gardă, va trasa sarcini exact acelora, subliniind cu acest gest încrederea ce-o are în unii şi degajarea totală faţă de ceilalţi.
Insă, nici unii, nici alţii nu vor avea curaj să se plângă de ceva, să reacţioneze în vreun fel şi să-şi încerce norocul provocând o discuţie limpede, deschisă, sinceră.
Când părăseşte încăperea, toata lumea răsuflă uşurată, întrebându-se ce va urma.
Poate vi se pare şi vouă acest tip de persoană cunoscut, poate aveţi prin preajmă un specimen asemănător. Nu vă neliniştiţi. Nu încercaţi nici să-l schimbaţi. Nu veţi reuşi. Mai bine ignoraţi-l. Când funcţia depăşeşte omul nu se poate face nimic. Lăsaţi să treacă timpul, să nu mai deţină nicio putere în mâini şi veţi vedea atunci ce lasă în urmă. Şi mai ales, cum îl vor privi cei din jur. Atunci îi veţi putea zâmbi cu compasiune.

Autor: Carmen Pasat