Consilierii locali au ales cela mai lungă şi costisitoare variantă a centurii de ocolire a Paşcaniului
30, 07, 2010 by Catalin Cojocaru
Filed under Administraţie
Legislativul local a aprobat astăzi varianta centurii de ocolire a Paşcaniului, investiţie care urmează să fie executată din fonduri europene până în anul 2013 de către Compania Naţionala de Autostrăzi din România.
Deoarece şedinţa a fost convocata de îndată, doar cu o zi înainte de a avea loc, în sală cu greu s-au adunat 10 consilieri locali, pentru a fi realizat cvorumul necesar aprobării proiectului propus spre dezbatere. Nici măcar preşedintele de şedinţă, consilierul PNL Eduard Nica, nu a fost prezent în sală, atribuţiile fiind preluate după mai bine de 30 de minute de aşteptare de consilierul PDL Cristinel Iordăchioaia.
Executivul local, şi nu unul dintre proiectanţii investiţiei, a prezentat consilierilor cele trei variante de executare a centurii de ocolire.
Prima variantă luată în calcul şi de fosta administraţie locală datorită faptului că ar fi costat mai puţin, este de la podul de peste Siret, cartierul Vatra în zona fostului obor, până la intersecţia suburbiei Boşteni cu drumul naţional care duce spre Gâşteşti.
Cea de-a treia variantă, de care viceprimarul Ioan Ioniţă era direct interesat, având în vedere că ar fi trecut prin apropierea locuinţei lui, este de la podul de peste Siret, pe lângă suburbia Lunca, până în zona gropii de gunoi de la Valea Seacă, apoi pe lângă satul Topile, până în suburbia Gâşteşti la intersecţia cu drumul naţional DN 28 A.
Aleşii locali au optat pentru cea de-a doua variantă, care este mai lungă şi cea mai costisitoare pe o distanţă de cca 13 km. Este vorba despre traseul de la pasajul de cale ferata de la balastiera Blăgeşti, pe păşunile din apropierea suburbiilor Boşteni şi Sodomeni, până la marginea pădurii de la Moţca, unde face joncţiune cu acelaşi drum naţional.
Totodată, ar urma sa fie executat şi un nou pod peste râul Siret, care ar degreva actualul pod de traficul greu, investiţia totală fiind estimată la peste 20 de milioane de euro, din fonduri europene.
De această dată, atât edilul şef Grigore Crăciunescu cât şi deputatul PSD Neculai Răţoi s-au susţinut reciproc pentru aprobarea aceleiaşi variante, în timp ce viceprimarul Ioan Ioniţă a adus în discuţie o serie de probleme. El a cerut administraţiei locale ca proprietarii care au terenuri în zona variantei 1 de executare a centurii de ocolire să intre în posesia lor acum, dupa ce suprafeţele respective nu vor mai fi utilizate pentru realizarea acestei investiţii. Mai mult, el a atras atenţia că cea de-a doua variantă de execuţie este şi cea mai costisitoare, adică cel mai greu de realizat. În replică, edilul şef a explicat ca variata însuşită de consilieri ar aduce beneficii pe termen lung pentru comunitate. Mai exact, cca 150 de ha de teren din zona centurii de ocolire a Paşcaniului ar putea deveni disponibil pentru dezvoltarea municipiului din punct de vedere urbanistic sau pentru amenajarea unui parc industrial care să fie pus la dispoziţia investitorilor.
Menţionăm ca doar 40% din suprafaţa de teren pe care urmează să fie realizată această investiţie este din domeniul public al municipiului, restul urmând să fie expropriată contracost de la proprietarii particulari.
ORIZONTUL
ziarul păşcănenilor






FAIN
S-a decis varianta cea mai desteapta.
Nu conteaza banii cind gindesti pentru viitor. Si in plus sint fonduri europene, pe care in mica parte sintem in stare sa-i folosim (raportat la cit am putea accesa).
Trebuie sa ne debarasam de optiunile “caliciste” ale oamenilor cu gindire limitata.
Felicitari!